Arhanghelul Mihail este prezent neîntrerupt înaintea lui Dumnezeu, plin de strălucire şi de bucurie, arătând astfel că ajutătorul pe care-l avem de la Dumnezeu, fie că e om, fie că e înger, nu se poate să fie un melancolic, un plictisit, un amărât. Dacă cineva simte cât de puţin Dumnezeirea, i se vor schimba de îndată întreaga sa existenţă, chipul şi sufletul său.
Dar Mihail stă înaintea lui Dumnezeu ca să împlinească poruncile Făcătorului a toate, adică pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu înaintea oamenilor şi pentru a le sluji. El rânduieşte lucrurile pentru cei înfometaţi, pentru cei însetaţi, pentru naufragiaţi. Pentru ca Mihail să se grăbească şi să se afle intr-o clipită lângă noi, nu e nevoie de o întreagă procedură, ci numai de un semn al lui Dumnezeu’.
Gavriil, aşa cum spun troparele lui, este „cel care ne descoperă taina dumnezeiască şi cu adevărat mare“. Ni-L descoperă pe Hristos în toate întâmplările din Sfânta Scriptură şi din viaţa zilnică. Gavriil ne descoperă tainele împărăţiei cerurilor şi ale Sfintei Treimi, mai ales ale întrupării Cuvântului.
Când Dumnezeu are nevoie să ne înalţe inima sau vederea la Sine însuşi, îl foloseşte pe Gavriil, îngerul celor contemplativi, iar el ne plineşte toată dorirea duhovnicească. Imnograful îl numeşte „sol al sufletelor noastre“, mai cu seamă în stihira a cincea şi a şasea, pentru că este, prin excelenţă, solul omului care Il caută pe Dumnezeu. Căutarea lui Dumnezeu se materializează în simţirea, în siguranţa şi în trăirea comuniunii şi a împărtăşirii de viaţa lui Dumnezeu. De asemenea, pentru ca cineva să-L poată cunoaşte întrucâtva pe Dumnezeu şi să-L iubească, are nevoie de o puternică părtăşie sufletească la Dumnezeu. La această comuniune şi părtăşie la Dumnezeu ajută, prin excelenţă, Gavriil, marele arhistrateg. Lucrul acesta îl spune cea de-a patra stihiră: „Mintea cea mai înainte de veci, Gavriile, te-a făcut lumină de-a doua prin părtăşia la cele dumnezeieşti, ca să luminezi întreaga lume.“ Aceşti doi arhangheli, Mihail şi Gavriil - Gavriil înseamnă „Dumnezeu şi omul" -, domnesc în sărbătoarea de astăzi, şi împreună cu ei, şi celelalte minţi îngereşti.
Să vedem acum Paremiile de la Vecernie, pentru că acestea, alături de Conduc şi de Icos, sunt cheile care ne tâlcuiesc sărbătoarea sau viaţa sfântului prăznuit. Probabil că le-aţi citit cu toţii înainte să veniţi la biserică. Cine merge la biserică nepregătit nu cred că poate fi vorba să priceapă ceva din slujbă, pentru el nu va fi valabil cuvântul: „Gata este inima mea, Dumnezeule!11 (Ps. 107, 1); inima lui nu este gata şi Dumnezeu n-o să-i dea nicio atenţie.
Prima paremie este din Iisus Navi (5, 13-15): „S-a întâmplat pe când Iisus era în Ierihon.“ Moise i-a eliberat pe evrei de egipteni. Dar a fost nevoie de atâţia ani ca să ajungă în pământul făgăduinţei, timp în care toţi cei care porniseră din Egipt au murit în pustie. Printre aceştia a fost şi prorocul Moise, un om unic, foarte postitor, cu multă rugăciune, prieten ales al lui Dumnezeu şi văzător de Dumnezeu. Prin post şi înfrânare, Moise L-a văzut pe Dumnezeu şi a condus miile de oameni tari la cerbice, care, pe cât se împărtăşeau de Dumnezeire, pe atât se oşteau împotriva lui Dumnezeu.
După moartea lui Moise, petrecută în afara pământului făgăduinţei, conducerea iudeilor a fost preluată de Ii' sus Navi. El a fost nevoit să împlinească o faptă măreaţă: să cucerească cetatea întărită a Ierihonului, trecând mal întâi râul Iordanului. Textul paremiei ni-L arată pe Iisus în preajma Ierihonului, ceea ce arată că reuşise deja să treacă Iordanul, fără ca duşmanii să-l sesizeze, (du toate că aceştia şi-au dat seama de cum stau lucrurile, totuşi, pentru că socoteau Iordanul de netrecut - în acea perioadă apele lui erau foarte crescute -, nu au lăsat o oaste ca să-i supravegheze malurile, şi aşa Iisus a reuşit să-l treacă. Această faptă a lui Iisus, realizată, desigur, din porunca lui Dumnezeu, a fost o mare reuşită şi a rămas în istorie.
După trecerea râului, Iisus le-a poruncit iudeilor să ia douăsprezece pietre din râu şi să le aducă în locul unde urma să-şi aşeze tabăra, ca să le pună acolo spre amintirea veşnică a minunii. Totodată, s-a îngrijit să rânduiască şi douăsprezece pietre în Iordan, ca să rămână înfipte înaintea ochilor nevăzutului Dumnezeu, Care le vede pe toate, înaintea îngerilor şi a tuturor oamenilor (Iis. Nave 4, 5).
Paremia continuă: „Şi ridicându-şi Iisus ochii, a văzut un om stând înaintea lui“ (5, 13). Aici este vorba fie despre arătarea unui sfânt, fie despre o teofanie. Potrivit cu tâlcuirea Bisericii, sub înfăţişarea omului care s-a arătat se ascundea arhanghelul Mihail. îngerii se înfăţişau ca tineri foarte frumoşi, ca să arate slujirea şi comuniunea lor cu oamenii. Dumnezeu i-a făcut pentru noi, însă îi foloseşte şi pentru propria Sa slavă.
„A văzut un om stând înaintea lui, şi acela avea în mână o sabie scoasă“ (5, 13). Cuvântul „stând" înseamnă „drept, în picioare". Este cu neputinţă ca îngerul să şadă sau să întârzie. Ingerul este iute, foarte rapid, întotdeauna gata. Din această însuşire a îngerilor provine şi numele „Grigorie". Mihail - dacă într-adevăr era Mihail - avea sabia gata pregătită ca să poată acţiona neîntârziat, lucru care arată legătura îngerului cu omul, faptul că lucrarea lui este pe de-a-ntregul gata de acţiune, simultaneitatea dintre prezenţa şi lucrarea sa.
Să vedem acum Paremiile de la Vecernie, pentru că acestea, alături de Conduc şi de Icos, sunt cheile care ne tâlcuiesc sărbătoarea sau viaţa sfântului prăznuit. Probabil că le-aţi citit cu toţii înainte să veniţi la biserică. Cine merge la biserică nepregătit nu cred că poate fi vorba să priceapă ceva din slujbă, pentru el nu va fi valabil cuvântul: „Gata este inima mea, Dumnezeule!11 (Ps. 107, 1); inima lui nu este gata şi Dumnezeu n-o să-i dea nicio atenţie.
Prima paremie este din Iisus Navi (5, 13-15): „S-a întâmplat pe când Iisus era în Ierihon.“ Moise i-a eliberat pe evrei de egipteni. Dar a fost nevoie de atâţia ani ca să ajungă în pământul făgăduinţei, timp în care toţi cei care porniseră din Egipt au murit în pustie. Printre aceştia a fost şi prorocul Moise, un om unic, foarte postitor, cu multă rugăciune, prieten ales al lui Dumnezeu şi văzător de Dumnezeu. Prin post şi înfrânare, Moise L-a văzut pe Dumnezeu şi a condus miile de oameni tari la cerbice, care, pe cât se împărtăşeau de Dumnezeire, pe atât se oşteau împotriva lui Dumnezeu.
După moartea lui Moise, petrecută în afara pământului făgăduinţei, conducerea iudeilor a fost preluată de Ii' sus Navi. El a fost nevoit să împlinească o faptă măreaţă: să cucerească cetatea întărită a Ierihonului, trecând mal întâi râul Iordanului. Textul paremiei ni-L arată pe Iisus în preajma Ierihonului, ceea ce arată că reuşise deja să treacă Iordanul, fără ca duşmanii să-l sesizeze, (du toate că aceştia şi-au dat seama de cum stau lucrurile, totuşi, pentru că socoteau Iordanul de netrecut - în acea perioadă apele lui erau foarte crescute -, nu au lăsat o oaste ca să-i supravegheze malurile, şi aşa Iisus a reuşit să-l treacă. Această faptă a lui Iisus, realizată, desigur, din porunca lui Dumnezeu, a fost o mare reuşită şi a rămas în istorie.
După trecerea râului, Iisus le-a poruncit iudeilor să ia douăsprezece pietre din râu şi să le aducă în locul unde urma să-şi aşeze tabăra, ca să le pună acolo spre amintirea veşnică a minunii. Totodată, s-a îngrijit să rânduiască şi douăsprezece pietre în Iordan, ca să rămână înfipte înaintea ochilor nevăzutului Dumnezeu, Care le vede pe toate, înaintea îngerilor şi a tuturor oamenilor (Iis. Nave 4, 5).
Paremia continuă: „Şi ridicându-şi Iisus ochii, a văzut un om stând înaintea lui“ (5, 13). Aici este vorba fie despre arătarea unui sfânt, fie despre o teofanie. Potrivit cu tâlcuirea Bisericii, sub înfăţişarea omului care s-a arătat se ascundea arhanghelul Mihail. îngerii se înfăţişau ca tineri foarte frumoşi, ca să arate slujirea şi comuniunea lor cu oamenii. Dumnezeu i-a făcut pentru noi, însă îi foloseşte şi pentru propria Sa slavă.
„A văzut un om stând înaintea lui, şi acela avea în mână o sabie scoasă“ (5, 13). Cuvântul „stând" înseamnă „drept, în picioare". Este cu neputinţă ca îngerul să şadă sau să întârzie. Ingerul este iute, foarte rapid, întotdeauna gata. Din această însuşire a îngerilor provine şi numele „Grigorie". Mihail - dacă într-adevăr era Mihail - avea sabia gata pregătită ca să poată acţiona neîntârziat, lucru care arată legătura îngerului cu omul, faptul că lucrarea lui este pe de-a-ntregul gata de acţiune, simultaneitatea dintre prezenţa şi lucrarea sa.
Oriunde se înfăţişează îngerul, el se înfăţişează acţionând. Niciodată nu este fără lucrare, pentru că este o lumină provenită de la Dumnezeu, în mod evident mai joasă, mai îngroşată decât a Dumnezeirii, dar, fiind lumină, lucrarea lui este neîntreruptă. Gerunziul „stând“ arată şi acţiunea de urmărire cu privirea.
Cine stă drept priveşte la ceva. Prin urmare, înţelesul stării în picioare cuprinde şi sensul vederii, al relaţiei, al comuniunii cu Dumnezeu, iar în cazul de faţă, şi cu omul.
„Şi apropiindu-se Iisus, i-a spus: «De-al nostru eşti, sau dintre duşmani?» (5, 13). îngerul s-a arătat ca om, şi de aceea Iisus l-a socotit un soldat şi l-a întrebat: „Eşti duşman - pentru că tot locul era plin de duşmani - sau eşti de-al nostru?"
„Iar acesta i-a spus: «Eu sunt arhistrategul puterii Domnului şi am venit acum» (3, 14). Cel care s-a arătat răspunde cu fraze scurte, vrednice de Dumnezeu, fără vorbe multe.
Cine stă drept priveşte la ceva. Prin urmare, înţelesul stării în picioare cuprinde şi sensul vederii, al relaţiei, al comuniunii cu Dumnezeu, iar în cazul de faţă, şi cu omul.
„Şi apropiindu-se Iisus, i-a spus: «De-al nostru eşti, sau dintre duşmani?» (5, 13). îngerul s-a arătat ca om, şi de aceea Iisus l-a socotit un soldat şi l-a întrebat: „Eşti duşman - pentru că tot locul era plin de duşmani - sau eşti de-al nostru?"
„Iar acesta i-a spus: «Eu sunt arhistrategul puterii Domnului şi am venit acum» (3, 14). Cel care s-a arătat răspunde cu fraze scurte, vrednice de Dumnezeu, fără vorbe multe.
Substantivul „arhistrateg" ne poate conduce la concepţia că e vorba de o arătare a lui Hristos, pentru că şi Hristos este considerat un războinic, şi încă foarte crâncen, aşa cum este înfăţişat şi omul de aici. Aşadar, se poate să fi fost şi Fiul lui Dumnezeu, dar noi primim tâlcuirea potrivit căreia era arhanghelul Mihail.
"Arhistrategul puterii Domnului" Dacă este vorba despre Hristos, atunci cuvintele „puterea Domnului" arată că Hristos este dreapta Tatălui, puterea Lui, Cel prin care Tatăl le lucrează pe toate.
"Arhistrategul puterii Domnului" Dacă este vorba despre Hristos, atunci cuvintele „puterea Domnului" arată că Hristos este dreapta Tatălui, puterea Lui, Cel prin care Tatăl le lucrează pe toate.
Dacă însă este vorba de arhanghelul Mihail, expresia arată că Mihail este descoperitorul puterii lui Dumnezeu.
"Am venit acum" înseamnă „stau drept şi sunt gata cu sabia scoasă". Acum Iisus Navi şi-a dat seama că este vorba despre o arătare şi „a căzut cu faţa la pământ si i-a spus: «Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?»" (5, 14). Din această faptă se vede că Iisus Navi a socotit persoana care s-a arătat drept Dumnezeu însuşi, şi de aceea îi dă numirea exclusivă de „Stăpân".
Iudeii erau obişnuiţi cu arătările de îngeri, dar în fiecare persoană mai presus de fire îl vedeau mai ales pe Dumnezeu. Chiar şi când era un înger, ei vedeau persoana lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl întâlnim şi la Avraam, şi la toţi patriarhii, şi la strămoşii Vechiului Testament. Nu se îndeletniceau cu întrebări scolastice: „O fi înger? O fi Dumnezeu?, ci în toţi Il vedeau pe Dumnezeu. De aceea Iisus i-a zis: „Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?“
Răspunsul arhistrategului la prima întrebare a lui Iisus a fost scurt şi desăvârşit. „Tocmai am venit de sus - a zis - ca să-ţi pregătesc calea, să-ţi dăruiesc biruinţa. Ştiu că problema ta este cum să pătrunzi în Ierihon, şi pentru aceasta am fost trimis din cer.“ Răspunsul îngerului vine printr-o scurtă propoziţie, iar răspunsul lui Iisus este vrednic de Dumnezeu: „Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?" Inchinându-se persoanei dumnezeieşti şi numindu-se pe sine „slugă", Iisus întreabă: „Ce trebuie să fac? Ce poruncă îmi aduci din cer? Cum trebuie să mă port în aceste clipe?" Atunci, arhistrategul i-a răspuns: „Dezleagă-ţi încălţămintea din picioarele tale, pentru că locul pe care stai este sfânt! Şi a făcut Iisus aşa" (5, 15).
Toate întâmplările din viaţa lui Iisus Navi au o anume asemănare cu întâmplările din viaţa lui Moise, ceea ce dovedeşte că Iisus Navi a umblat pe urmele aceluia şi i-a continuat lucrarea, în realitate lucrarea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu l-a chemat, din rug, pe Moise, ca să elibereze poporul din robia egiptenilor, i-a spus: „Scoate-ţi sandalele, pentru că locul pe care stai este sfânt!" (cf leş. 3, 2-6). Acelaşi lucru îl repetă şi în acest moment, cu deosebirea că acum nu mai există elementul văzut al rugului, ci prezenţa îngerului. Această prezenţă arată că locul este sfânt, fiindcă aici nu calcă picioarele îngerului, ci ale Celui-singur-sfânt. Prin urmare, tot locul este un templu.
De ce spune îngerul asta? lisus avea o minte de general şi îi avea în vedere pe duşmanii înfricoşători care îi înconjurau. Pentru ca Dumnezeu să-l desprindă de acest gând, i-a zis: „Nu te uita împrejur, nu te uita la cele văzute, nu te uita la cele ce se petrec, priveşte în adâncime: duşmani nu există! Locul nu este al duşmanilor, ci este sfânt. «Locul pe care stai este sfânt.»“ Iar el şi-a scos de îndată încălţările, dovedind astfel că a văzut locul acela ca fiind purtător de Dumnezeu.
In sfârşit, problema care îl preocupa pe Iisus nu era îngerul, ci faptul că Dumnezeu este acolo unde e îngerul; cu atât mai mult dacă credea că cel ce s-a arătat este însuşi Dumnezeu sau Fiul lui Dumnezeu. Arătarea îngerului caracterizează începutul călătoriei lui lisus, penrru că lisus avea să ducă cea mai crâncenă luptă pentru ca israelitenii să inrre în locul pentru care au fost rânduiţi mai dinainte.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Fragment din Cuvantari mistagogice la sarbatori, Editura Sfantul Nectarie
Iudeii erau obişnuiţi cu arătările de îngeri, dar în fiecare persoană mai presus de fire îl vedeau mai ales pe Dumnezeu. Chiar şi când era un înger, ei vedeau persoana lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl întâlnim şi la Avraam, şi la toţi patriarhii, şi la strămoşii Vechiului Testament. Nu se îndeletniceau cu întrebări scolastice: „O fi înger? O fi Dumnezeu?, ci în toţi Il vedeau pe Dumnezeu. De aceea Iisus i-a zis: „Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?“
Răspunsul arhistrategului la prima întrebare a lui Iisus a fost scurt şi desăvârşit. „Tocmai am venit de sus - a zis - ca să-ţi pregătesc calea, să-ţi dăruiesc biruinţa. Ştiu că problema ta este cum să pătrunzi în Ierihon, şi pentru aceasta am fost trimis din cer.“ Răspunsul îngerului vine printr-o scurtă propoziţie, iar răspunsul lui Iisus este vrednic de Dumnezeu: „Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?" Inchinându-se persoanei dumnezeieşti şi numindu-se pe sine „slugă", Iisus întreabă: „Ce trebuie să fac? Ce poruncă îmi aduci din cer? Cum trebuie să mă port în aceste clipe?" Atunci, arhistrategul i-a răspuns: „Dezleagă-ţi încălţămintea din picioarele tale, pentru că locul pe care stai este sfânt! Şi a făcut Iisus aşa" (5, 15).
Toate întâmplările din viaţa lui Iisus Navi au o anume asemănare cu întâmplările din viaţa lui Moise, ceea ce dovedeşte că Iisus Navi a umblat pe urmele aceluia şi i-a continuat lucrarea, în realitate lucrarea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu l-a chemat, din rug, pe Moise, ca să elibereze poporul din robia egiptenilor, i-a spus: „Scoate-ţi sandalele, pentru că locul pe care stai este sfânt!" (cf leş. 3, 2-6). Acelaşi lucru îl repetă şi în acest moment, cu deosebirea că acum nu mai există elementul văzut al rugului, ci prezenţa îngerului. Această prezenţă arată că locul este sfânt, fiindcă aici nu calcă picioarele îngerului, ci ale Celui-singur-sfânt. Prin urmare, tot locul este un templu.
De ce spune îngerul asta? lisus avea o minte de general şi îi avea în vedere pe duşmanii înfricoşători care îi înconjurau. Pentru ca Dumnezeu să-l desprindă de acest gând, i-a zis: „Nu te uita împrejur, nu te uita la cele văzute, nu te uita la cele ce se petrec, priveşte în adâncime: duşmani nu există! Locul nu este al duşmanilor, ci este sfânt. «Locul pe care stai este sfânt.»“ Iar el şi-a scos de îndată încălţările, dovedind astfel că a văzut locul acela ca fiind purtător de Dumnezeu.
In sfârşit, problema care îl preocupa pe Iisus nu era îngerul, ci faptul că Dumnezeu este acolo unde e îngerul; cu atât mai mult dacă credea că cel ce s-a arătat este însuşi Dumnezeu sau Fiul lui Dumnezeu. Arătarea îngerului caracterizează începutul călătoriei lui lisus, penrru că lisus avea să ducă cea mai crâncenă luptă pentru ca israelitenii să inrre în locul pentru care au fost rânduiţi mai dinainte.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul
Fragment din Cuvantari mistagogice la sarbatori, Editura Sfantul Nectarie
