Pr. Visarion Iugulescu - Sfanta impartasanie

  

 Cuviosul Paisie Aghioritul 

„N-are atâta importanţă cât de des se impărtăşeşte cineva, ci mai cu seamă felul in care se pregăteşte pe sine pentru aceasta, şi cât de mult il păstrează inauntrul său pe Hristos după aceea,,

 Dacă ar fi fost să se sfinţească omuI aşa, pur şi simplu, atunci toţi preoţii care se impărtăşesc in cursul săptămânii si in fiecare duminică ar fi deja sfinţi! 

Contează cum se impartăşeşte cineva şi câtă osteneală face pentru aceasta. 

Unul care se impărtăşeşte des nu inseamnă că se va si sfinţi. Dacă ar fi astfel, s-ar sfinţi toţi preoţii care consumă intreg Sfântul Potir. Cât timp rămâne harul Sfintei Impărtăşanii cu cel care o primeşte? Oare nu-l pierdem de indată? Pregătirea are un mare rol in păstrarea haruIui Sfintei Impărtăşanii.

 Când am mers la Sinai, coboram la mănăstire in fiecare săptămână sau la două săptămâni, ca să mă impartăşesc.

 Odată un proiestos, care inlocuia pe episcop când lipsea din mănăstire, mi-a spus: «Ei, dar chiar in fiecare săptămână, călugării trebuie să se impartăşească de patru ori pe an».

 Atunci aveau tipic sa se impărtăşească des. Aveam şi camilafca. «Nu trebuie nici camilafca», imi spune. Ei şi-o puneau numai la sărbători. «Să fie binecuvântat» — am spus şi o purtam si eu aruncată pe umăr, ca pe un fular şi nu m-a mai preocupat asta. 

Ce? Să mă cert? De fiecare dată când coboram mă pregăteam pentru Sfânta impărtăşanie şi mergeam la biserică. Atunci când preotul spunea: «Cu frică de Dumnezeu…», îmi plecam capul spuneam: «Hristoase al meu, Tu ştii câtă nevoie am», şi simţeam o astfel de schimbare, pe care nu ştiu de aş fi simţit-o dacă ma impărtăşeam“.

Cuviosul Iustin Popovici ,,Sfânta Impărtăşanie este sămânţa lui Dumnezeu, în ea Se găseşte intreg Dumnezeul-Om,,

“Omului îi revine să lupte, iar lui Hristos să dea puterile [energiile] trebuitoare. 

Numai in acest fel se săvârşeşte lucrarea desăvârşirii evanghelice divino-umane a omului. 

Lucrul acesta se face intotdeauna după o simetrie divino-umană, ca să nu se intample una din două: nici omul să nu devină robot,nici Dumnezeu să ajungă de prisos. 

Intr-adevăr, omul ar deveni un automat dacă puterile harului lui Hristos ar lucra desăvârşirea şi mântuirea lui fără participarea voinţei lui şi fără luptă; iar Dumnezeu ar fi de prisos dacă omul ar urmări desăvârşirea şi mântuirea lui numai prin ostenelile proprii, fără participarea puterilor harului lui Hristos. 

 Dar, fiindcă desăvârşirea şi mântuirea sunt un lucru divino-uman, de aceea este nevoie de amândouă, adică de echilibrul divino-uman in conlucrarea divino-umană. 

Această asceză divino-umană a desăvârşirii omului este o luptă continuă impotriva păcatului, împotriva ispitelor şi a patimilor, impotriva duhurilor celor necurate. 

In lupta aceasta creştinul invinge intotdeauna dacă foloseşte puterile pe care i le procură Iisus.

 Si el se luptă aducând tot sufletul lui şi toată voinţa lui. El se oferă pe sine ca luptător, iar armele le ia de la Hristos.

 In lupta aceasta se ostenesc şi se chinuiesc sufletul său, conştiinţa sa, voinţa sa şi, potrivit ostenelii, primeşte de la Domnul energia care lucrează în el în putere.

Sămânţa lui Dumnezeu cea dintru inceput se află in sufletul zidit după chipul lui Dumnezeu, in mintea, in voinţa omului; dar sămânţa lui Dumnezeu se seamănă din plin înlăuntrul omului, mai ales prin Sfintele Taine si prin sfintele virtuţi cele evanghelice. 

  Sfintele Taine şi sfintele virtuţi sunt de asemenea “sămânţa lui Dumnezeu” inlăuntrul omului, care încolţeşte prin fapte, creşte şi moare. 

De pildă, Sfânta Impărtăşanie este sămânţa lui Dumnezeu, în ea Se găseşte intreg Dumnezeul-Om.

 Lucrarea omului face sa crească această sămânţă in toată fiinţa lui, in toate gândurile lui, in toate trăirile lui şi in firea lui intreagă, să-i străbată intreg sufletul, inima întreagă, mintea intreagă, puterea intreagă şi întreaga lui râvnă, intreaga lui neobosită faptuire evanghelicească. 

Ingrijindu-se de virtuţile cele dinlăuntrul lui, omul face ca «sămânţa» lor să treacă de la incolţire la deplina maturitate la rodirea virtuţilor. 

Căci Sfânta Impărtăşanie nu e altceva decat Sfânta Taină in care Dumnezeu, în chip concret şi real Se intrupează in om“‘.

Cuviosul Iustin Popovici

sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro