Sfantul Ignatie Briancianinov Despre Inselare

  Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro- toparintilor nostri. 

 Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii suntem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32). Sa ne facem crestini  ai acestui Adevar prin credinta in El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar - si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, "ca sa se marturiseasca numelui" Domnului. (Ps. l4l, l0). 

Ea este acel pamant intunecat in care a fost surpata viata noastra de catre vrajmasul care ne pizmuieste si ne prigoneste (Ps. l42, 3).

 Ea este cugetarea trupeasca (Rom. 8, 6) si stiinta cea cu nume mincinos ( l Tim. 6, 20), de care a fost molipsita intreaga lume, care nu-si recunoaste boala, numind-o sus si tare sanatate infloritoare. Ea este "trupul si sangele", care "nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu" ( l Cor. l5, 50). Ea este moartea vesnica, tamaduita si nimicita de Domnul Iisus, Care este "Invierea si Viata" (Ioan ll, 25). 

 

 Drept mijloc de pierzanie a neamului omenesc a fost intrebuintata de catre ingerul cazut, minciuna (Fac. 3, l3). Din aceasta pricina, Domnul l-a numit pe diavol "mincinos, tatal minciunii si ucigas de oameni dintru inceput" (Ioan 8, 44). Domnul a unit strans notiunea de minciuna cu cea de ucidere de oameni, intrucat cea din urma este urmarea nemijlocita a celei dintai. Cuvantul "dintru inceput" arata faptul ca minciuna a slujit diavolului, chiar de la inceput, ca arma pentru uciderea de oameni, si ii slujeste in chip statornic ca arma pentru uciderea de oameni, spre pierzarea oamenilor. 

 Inceputul rautatilor este gandul mincinos. Izvorul amagirii de sine si al amagirii demonice este gandul mincinos ! 

Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte vesnica chiar in radacina ei - protoparintii ! Protoparintii nostri "s-au amagit", adica au recunoscut minciuna drept adevar si, primind minciuna ascunsa sub chipul adevarului, s-au vatamat pe sine, fara putinta de tamaduire, cu pacatul aducator de moarte, lucru marturisit si de stramoasa noastra. "Sarpele m-a amagit", a zis ea, "si am mancat" (Fac. 3, l3). De atunci, firea noastra patrunsa de otrava raului tinde "cu voie si fara voie" spre raul care se infatiseaza vointei pervertite, intelegerii schimonosite, simtirii pervertite a inimii, in chipul binelui si al desfatarii. "Cu voie" pentru ca in noi mai este inca o ramasita de libertate si de alegere intre bine si rau. "Fara voie" - pentru ca aceasta ramasita de libertate nu lucreaza ca o libertate deplina; ea lucreaza sub inriurirea de neinlaturat a stricaciunii facute de pacat. Ne-am nascut asa; si nu putem sa nu fim asa; si de 

aceea ne gasim cu totii, pana la unul, in stare de amagire de sine si de inselare demonica. Din acest fel de a privi starea oamenilor in legatura cu binele si raul, starea in care se afla, in mod obligat, fiecare om, reiese urmatoarea definitie a inselarii, care o lamureste in chip cu totul multumitor: inselarea este insusirea de catre oameni a minciunii luate de ei drept adevar. Inselarea lucreaza mai intai asupra felului de a gandi; dupa ce a fost primita si a corupt felul de a gandi, ea nu intarzie sa se impartaseasca inimii, corupand simtirile inimii; luand stapanire asupra fiintei omului, ea se revarsa in toata activitatea lui, otravindu-i si trupul ca pe unul care a fost legat in chip nedespartit cu sufletul de catre Ziditor. Starea de inselare este starea de pierzanie sau de moarte vesnica. Incepand din clipa caderii omului, diavolul a primit cale libera catre el (Citat din Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, in cuvantul lui Nichifor din Singuratate, Filoc.; Preacuviosul Macarie cel Mare, Omila 7, cap. 2). 

Diavolul are dreptul la aceasta: supunandui-se, omul a intrat sub puterea lui de bunavoie, lepadand ascultarea fata de Dumnezeu. Dumnezeu l-a rascumparat pe om. Omului rascumparat i s-a lasat libertatea de a supune fie lui Dumnezeu, fie diavolului; si ca aceasta libertate sa se arate nesiluita, diavolului i s-a lasat cale libera spre om. Fireste ca diavolul intrebuinteaza toate sfortarile ca sa-l tina pe om in legatura de mai inainte cu sine, sau chiar sa il aduca intr-o si mai mare inrobire. Pentru aceasta, el intrebuinteaza arma sa de mai inainte si de totdeauna - minciuna. El se straduie sa ne amageasca si sa ne insele, sprijinindu-se pe starea noastra de amagire de sine; patimile noastre - aceste inrauriri bolnavicioase - el le pune in miscare; cuvintele lor pierzatoare le invesmanteaza intr-o haina placuta straduindu-se sa ne plece spre saturarea patimilor. Cel credincios Cuvantului lui Dumnezeu nu-si ingaduie aceasta, ci isi infraneaza patimile, impotrivindu-se navalirilor vrajmasului (Iacov 4, 7), lucrand, sub calauzirea Evangheliei, impotriva propriei amagiri de sine, ostoind patimile. Nimicind prin aceasta, putin catre putin, inraurirea duhurilor cazute asupra sa, el iese, incetul cu incetul, din starea de inselare, in tinutul adevarului si al libertatii (Ioan 8, 32), a caror plinatate o aduce adumbrirea harului Dumnezeiesc. Cel necredincios invataturii lui Hristos, care urmeaza propriei sale voi si intelegeri, se supune vraj- masului, si trece din starea de amagire de sine in starea de amagire demonica, isi pierde si ramasita de libertate pe care o avea, ajunge la o supunere deplina fata de diavol. 

Starea oamenilor aflati in inselare demonica e foarte felurita, potrivit cu patima de care a fost omul amagit si inrobit si potrivit cu masura in care omul a fost inrobit de patima. Toti, insa, care au cazut in inselare demonica, adica au intrat, prin dezvoltarea amagirii de sine, in comuniune cu diavolul si in robie fata de el, se afla in inselare, sunt temple si unelte ale demonilor, jertfe sortite mortii vesnice, petrecerii in inchisorile iadului. 

,,DESPRE ÎNŞELARE ,, Sfântul Ignatie Briancianinov , Editată de Schitul romanesc Lacu, Sf. Munte Athos, 1999 ,Ediţie digitală , APOLOGETICUM 2005

Parintele Justin: Antihristul e pe teren si lucreaza

Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează. 

  În Patericul egiptean, scrie că Sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit despre neamul cel de pe urmă.
„A întrebat unul: Ce lucrăm noi?
Şi, răspunzînd, unul dintre dînşii, Marele Avvă Ishirion a zis: Noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi, întrebînd, a zis: Cei de după noi ce vor face oare? Şi a zis: Vor face numai pe jumătate din cît am lucrat noi. Dar cei de după dînşii ce vor face? Şi a zis: Neamul acela nu va putea face nimic, ci le va veni ispită, şi cei care se vor afla încercaţi în vremea aceea vor fi mai mari decît noi şi decît părinţii noştri se vor afla.
Ce ispită înfricoşătoare va fi oare, să se arate lămuriţi cu toate că nu vor avea nici o lucrare şi vor fi mai mari decît pustnicii cei mai minunaţi?”
Noi, ca urmaşi ai lui Adam cel căzut suntem puşi să alegem din nou, de data aceasta ca ultima şansă de mîntuire şi totodată ca ultima ispită: robie sau luptă? În vremea Antihristului locul idolilor va fi luat de stăpînire, care va cere supunere, îngăduinţă, toleranţă în schimbul unui trai tihnit şi fără griji, iar cei ce vor respecta legile societăţii civile, chiar dacă aparent nu vor aduce vreo atingere Ortodoxiei, vor fi consideraţi părtaşi acestei stăpîniri.

Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele şi "bisericuţele" în ecumenism vor avea deplina libertate, dar dreptul la slujire vor avea doar cultele ce vor respecta "noua ordine şi disciplină" a statului.

Adevăraţii credincioşi din împărăţia Antihristului vor vieţui în singurătate, departe de lume.
Martirii cei de pe urmă vor fi acuzaţi de răzvrătire împotriva umanităţii de către orînduirea "democratică" de atunci. Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit mai grozav acum, - scrie Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (1913 – 1960) - cu apropierea venirii lui Antihrist, încît ameninţă să -i piardă şi pe cei aleşi. Şi nu-i atît de primejdioasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care nu pot uşor să vatăme pe Creştini. Pericolul vine de la fraţii cei mincinoşi, care sînt duşmani ascunşi, cu atît mai primejdioşi, cu cît cred că sînt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpînitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană care a început să se strice şi, în loc să hrănească, otrăveşte pe cei care o mă nîncă. Ei aduc tulburare în rîndurile Creştinilor. Aceştia sînt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: „Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela” (Matei 24:5).
Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi prea-dulcea Ortodoxie, de dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor! Cît e de uşor să fie atraşi de ideile lor cele ,,filosofice” şi să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte „om”. „Cursele, amăgirile şi viclenele meşteşugiri ale vrăjmaşului trebuie băgate de seamă cu luare aminte spre toate părţile”, spune Preacuviosul Macarie cel Mare, „căci precum Duhul Sfânt prin Pavel tuturor toate sa făcut, ca pe toţi să îi dobândească (I Corinteni 9,22), aşa şi duhul cel viclean se străduieşte prin răutate să fie tuturor toate, ca pe toţi să îi tragă la pierzare”.
Şi Apostolul Petru (II Petru 2,1-4) continuă profetic: "Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au p ă c ă tuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată."
Toate cuvintele Sfinţilor Părinţi cuprinse aici vor scoate la iveală înşelarea folosită de draci prin folosirea de cele bune în rele pricini, răstălmăcirea poruncilor şi schimbarea timpurilor rânduite, punerea înţelegerii omeneşti mai presus de înţelepciunea dumnezeiască.
Cu alte cuvinte, conştiinţa noastră va fi pervertită în momentul păcatului şi transformată în cunoaştere.
De multe ori înşeală răutatea, prefăcîndu-se în chipul faptei bune. După cum a spus şi Sfîntul Dorotei: „Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum şi Sfîntul Apostol zice că însuşi diavolul se închipuie un Înger luminat.
Neghină numeşte Sfîntul Vasile cel Mare pe ereticii care strică învăţăturile Domnului şi amestecîndu-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservaţi, să facă vătămare".
Purcedem aş adar la grăirea despre vremurile ce ne şad dinainte, rugându-i pe sfinţii înainte-văzători să ne împărtăşească şi nouă din ale lor descoperiri dumnezeieşti de care s-au învrednicit încă de aici, de pe pământ. Oare de ce li s-au dat sfinţilor a grăi despre aceste lucruri? Pentru a înfricoşa sau pentru a îndrepta? Pentru suflet amândouă sunt ziditoare, de vreme ce dragostea lui Dumnezeu cheamă la viaţa întru Împărăţie deopotrivă pe cei ce se tem de iad ca şi pe cei ce iubesc raiul. 

Dar lumea nu mai vrea să audă de moarte, de calamităţi şi războaie, lumea vrea să fie "bine”, să fie "pace”. 

Si nu le vor avea fără întoarcerea lor la Hristos Împăratul păcii şi Dătătorul a tot binele.
Ceea ce lumea cheamă astăzi pace, iubire, libertate, sunt de fapt vorbele golite de Duh cu care a fost îndobitocită, palavre şi măşti ce spoiesc întunericul cel dinlăuntru şi dinafara omului apostat.
Omenirea s-a săturat de jugul lui Hristos, şi a ales despoţi s-o muncească la ridicarea de palate şi să-i apere în lupte. "Vor numi răul bine şi binele rău, îşi vor alege învăţători după patimile lor”.
Lumii i s-a făcut lehamite de Cruce, şi vrea acum “reînnoirea vieţii”. Şi Satan a dat din belşug fiecărui timp reînnoirea sa, “emancipând" trecutul “secol al luminilor”, prin abolirea credinţei şi declararea morţii lui Dumnezeu. Iar pentru noul veac ne pregăteşte o nouă împărăţie.
Atunci când Satan a căzut din ceruri, a jurat război lui Dumnezeu prin prigonirea făpturilor Sale. Vrăjmaşul a râvnit să-ş i facă aici pe pământ o împărăţie de robi ce să-i aducă slavă, un regat ce să-l arunce cu putere în iad. Şi pentru a împlini acestea, aşa lucrează de perfid şarpele, că aduce răul la închipuirea binelui şi păcatul la înfăţişarea virtuţii. Vrăjmaşul neputând crea, imită, face lucrurile să pară ceea ce nu sunt. La începuturi a voit a ridica din Babilon o biserică, dar mai pe urmă când vremurile trebuiau pregătite pentru venirea Fiului Întunericului, diavolul se osteneşte a face din Biserică un babilon. "Mai înainte, ereticii îş i mă rturiseau rătăcirea lor pe faţă" - spune Sfîntul Chiril al Ierusalimului (313-386) - "acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr, şi neadevărul le încîntă urechile.

Se grăieşte ceva care desfată urechile? Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează.
Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte, este ales răul mai mult decît binele." Aceasta este deci lepădarea de credinţă după evanghelicele cuvinte: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; nam venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

 Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. (Matei 10,32-42)

Sfîntul Ioan Maximovici (1896-1966) vorbind despre veacul nostru spune: "El [Antihristul] va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca fiinţă supremă şi ca lumea să i se închine. Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică. Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare vor arăta spre starea strălucită a Bisericii.

Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a păcatului. Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzînd în faţa lui, să i se închine”.

Adevărul din Cartea Apocalipsei este că venirea Domnului Iisus Hristos la sfârşitul lumii va bucura turma cea mică şi va înfricoşa pe necredincioşi. Această venire a fost vestită prin gurile prooroceşti, dar tot de atâtea ori ignorată de cei a căror viaţă era departe de vieţuirea întru Hristos, de cei care speră să mai aibă timp pentru a se desfăta de bogăţiile acestei lumi, agonisite cu preţ de suflet. Cum altfel ar putea creştinii ortodocşi care alcătuiesc Trupul Bisericii, să nu dorească revederea cea în chip desăvârşit a Aceluia cu care s-au cuminecat în tot răstimpul vieţii? Cum ar putea sufletele ocărâte şi prigonite de lumea aceasta, să nu-şi dorească cununia cu Mirele cel Ceresc?
Fără-ndoială, pentru ca cele de mai sus să se împlinească, trebuie ca social, politic, economic lumea să fie adusă în stadiul “zero”, adică infrastructura mondială fie de aşa natură încât totul să poată fi condus de pe un singur tron. Aceasta înseamnă desfiinţarea graniţelor, adormirea conştiinţei de neam şi ţară, amestecarea tradiţiilor, uniformizarea financiară, şi unirea religioasă. O unitate în diversitate, un sistem de integrare a tuturor în toate despre care Cartea Apocalipsei spune: "Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase." Când va fi un singur stat, o singură monedă şi o singură credinţă, atunci va veni Antihristul.

,,Cuvânt spre lăuntrică întărire,, Ieroschimonahul Dorotei Melinte
citeste cartea aici http://www.mirem.ro/pdf/feritiva-pecetluire-2.pdf