Sfaturi duhovnicesti de la Sfantul Parinte Paisie Aghioritul
Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute.
Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.
– Părinte, mă neliniştesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.
– Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe.
Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult atât în ascultarea ta, cât şi în nevoințele tale duhovniceşti.
Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe: Când îți vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine”.
De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu.
Alege ceva şi mergi înainte, lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte.
Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ți ameţeşti mintea.
Să faci ceea ce poți, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu.
Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute.
Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte.
Unul care suferă, este îndreptăţit să le aibă, atunci când se mâhneşte.
Însă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat.
Să fie sănătos şi totuşi să fie chinuit de gândurile lui?!
În vremea noastră, cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti.
Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile cele bune. Se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte.
De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie.
Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta. Altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere.
Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?”, şi-L slăveşte pe Dumnezeu.
Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situația duhovniceşte, ci se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: „Iată, am întârziat!
Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…”.
Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III, Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 20-21)
Neascultători, oamenii tari de cap şi betegi la minte de fumul mândriei, nu au parte de darurile sfatului.
Căci, părăsind sfatul cel bun dat la vreme şi Dumnezeu îi părăseşte şi-i lasă în sfatul cel rău.
Viata duhovnicească are multe greutăti de învins, mai ales din partea mândriei. Partea importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, posomorârea, groaza de umilintă, toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulteşte mândria în suflet. Mândria şi toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de fătărnicii.
Din răcirea dragostei şi a umplerii sufletului de răutate sub influenta acestei patimi, mintea alunecă pe panta nebuniei.
Sufletele slăbănogite de mândrie stau pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători, gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea, să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simte trebuintă să asculte şi să urmeze, dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe.
Aşa se explică îndărăptările, împutinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei.
Mândria singură, chiar sub cea mai subtire formă a sa, cum e părerea de sine, dacă nu e tăiată din rădăcini e în stare să risipească din suflet toată viata după duh. Nu e mândria urâciunea pustiirii?
De aceea când te crezi bun, să ştii că eşti nebun şi să aştepti ocara ca să te curăteşti. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce fătărniceau virtutea.
Ispita sfinteniei e cea mai rafinată capcană a mândriei.
De aceea când Avva Macarie era dus de îngeri din lumea aceasta şi pe drum îl întâmpinau dracii, zicându-i: ai scăpat de noi, Macarie, sufletul lui, răspundea: încă n-am scăpat. Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfintii adevărati sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinti, ce tin mortiş că-s păcătoşi.
MÂNTUIREA
Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem şi ostenim şi noi. Dacă însă nu vrem, cu sila, nu ne mântuieşte nimeni. Aşa voieşte Dumnezeu, ca darul mântuirii (Efeseni 2, 8) Sale să fie totodată şi roada cunoştintei, a vointei şi a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv, că tot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm.
Omul care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă (2 Timotei 3, 12) trei vrăjmaşi, unul după altul.
Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul.
Noi nu ştim tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuieşte din lume şi pe cine osândeşte. Dacă pe cel ce se sălbăticeşte asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl ştie Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face şi cu ajutorul tău, prin aceea că-ti dă darul răbdării, al iertării din inimă (Matei 18, 35) şi al rugăciunii.
Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu şi va alunga duhul potrivnic dintr-însul. Dacă însă fratele acela mai are de chinuit în robie străină, sau chiar îşi va pierde sufletul, la purtarea ta cea după Dumnezeu, răutatea lui va creşte şi se va sălbătici cu totul împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu.
Prin urmare, nicidecum să nu uităm că ostaşi (2 Timotei 2, 3) ai lui Dumnezeu suntem.
Deci fii destoinic, suflete, ştiind cui crezi (2 Timotei 1, 12), cu ale cui arme bati război (2 Corinteni 10, 4), cine îti ajută, – ca să nu piardă Dumnezeu pe cineva pentru neiscusinta ta. De aceea au zis Părintii că pricina mântuirii este aproapele.
Mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleattă, ci presupune şi o fată socială; nimeni nu se mântuieşte singur; de mântuirea sa se mai leagă o multime de oameni.
Darul mântuirii se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă.
Până la judecata din urmă, mântuirea se poate dobândi oriunde, şi pe câmpuri de bătaie; şi se poate dobândi şi din iad; şi se poate pierde oriunde, şi în mănăstiri, şi în ceata sfintilor Apostoli, şi s-a pierut şi în Rai.
Tâlharul, răstignit pentru faptele sale, a sărit de pe cruce în Rai şi Lucifer ca fulgerul a căzut din Ceruri.
Orbul din naştere capătă vederea şi a văzut pe Dumnezeu şi a vorbit cu El, iar fariseii templului o pierdeau zicând că-i păcătos şi are drac (Matei 9, 34). Cereau semn (Luca 11, 29) şi umblau să omoare pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morti.
Orbia răutătii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă.
Inima înfrântă şi smerită însă, Dumnezeu nu o va urgisi. De aceea, înfruntând mândria, a zis că vameşii şi păcătoasele vor lua-o înaintea „dreptilor” în Împărătia Cerurilor şi că se face bucurie în Ceruri pentru un păcătos ce se întoarce (Luca 15, 7).
Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptă a libertătii noastre. Mântuirea este prin Hristos, Care trebuie cunoscut istoric, dogmatic şi mistic.
Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om, dar şi rezultatul unui efort al libertătii şi cunoaşterii omului. Însemnez aici cugetul unei femei simple, dar plin de tâlc. „De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit putin în Rai şi-mi ajunge”.
N-avem siguranta mântuirii în noi, în puterea noastră. Aceasta îi este omului cu neputintă: să-şi asigure eternitatea sa. Dar este cu putintă şi totul este cu putintă numai la Dumnezeu. Dar, chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie, fiindcă această sigurantă nu s-a dat nimănuia.
Câştigăm mântuirea sufletului când punem pret pe ea. Pretul pe care l-a pus Iisus şi toti sfintii.
Proorociile Cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri
Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Haideţi să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Şi îl vor alege".
In ultimele timpuri, adevăraţii creştini vor fi deportaţi, iar bătrânii şi neputincioşii vor fugi după dânşii.
Despre Antihrist, stareţul, luminat de Duhul Sfânt, spunea: „Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi toţi oamenii vor fi înscrişi. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soţul, soţia, copiii. Atunci soţia va încerca să-şi convingă soţul: «Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic». Dar soţul va spune: «Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor şi pentru Antihrist nu voi semna»".
„Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când şi bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna Antihristul. Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne aşteaptă vremuri înfricoşătoare. Şi vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici.
Antihrist se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoţilor şi a Patriarhului.
Orice om va putea veni şi pleca din Ierusalim fără nici un fel de oprelişti. Să vă străduiţi sa nu mergeţi pentru că totul va fi spre ademenire şi înşelare.
Antihrist se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generaţii de desfrânare. Copilul va fi foarte capabil şi deştept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieşind din însăşi bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: «Nu te teme, te voi ajuta». Din acest copil se va coace în chip de om Antihrist.
La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credinţă, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi cuvintele «lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu» se va recunoaşte numai pe sine.
Atunci Patriarhul va exclama: «Acesta este Antihrist!» şi Patriarhul va fi ucis.
La încoronare Antihrist va purta mănuşi şi când le va scoate, pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredinţa că este Antihrist.
Vor veni din cer proorocii Enoh şi Ilie, care vor spune tuturor că a venit Antihrist: «Acesta este Antihrist, să nu credeţi în el». Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceştia vor învia şi se vor înălţa la cer."
Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic".
Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?". Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni.
După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată". Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?". Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă.
In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist".
„Pe oamenii răi îi va însemna cu peceţi.
Creştinii vor fi urâţi. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creştinesc care va refuza pecetea satanei. Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi mulţi vor vedea acele timpuri înfricoşătoare.
Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui...
Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică".
Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creştinii vor fi omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi.
Toţi oamenii slabi vor merge după satana şi când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: „Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic".
De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile şi lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii.
Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.
Tu să alegi una din două: cele pământeşti sau cele cereşti". „Va fi război, a continuat părintele şi unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli şi ei vor muri. In timpul lui Antihrist nu va fi moarte.
Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru distrugere".
Dacă cei credincioşi vor fi udaţi cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioşi, atunci vor merge în iad".
„Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii.
Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El.
Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată.
Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor şi pe cei vii, înscrişi în cartea vieţii,.
Rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă mai des cu trupul şi sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări.
Părintele plângea deseori cu lacrimi: „Este plin iadul cu sufletele oamenilor... Şi întind şi pe pământ iadul. Toţi demonii vor ieşi şi vor fi în oamenii care nici nu îşi fac cruce, nici nu se roagă.
Extras din cartea "Sfantul Lavrentie al Cernigovului", Ed. Bunavestire, Galati 2003
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Slavă..., Și acum...
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (de trei ori).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fala Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Dumnezeu este Domnul... (de trei ori).
Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:
Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoșii și smeriții, și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, singură nădejde te-am câștigat (de două ori).
Slavă..., Și acum...
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că, de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Apoi Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Cântarea 1, Glasul al 8-lea:
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutând mântuire; o, Maică a Cuvântului și Fecioară, de rele și de nevoi mântuiește-mă.
Asupririle chinurilor mă tulbură și de multe necazuri se umple sufletul meu; alină-le, Fecioară, cu liniștea Fiului și Dumnezeului tău, ceea ce ești cu totul fără de prihană.
Slavă...,
Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Dumnezeu, te rog Fecioară, izbăvește-mă din nevoi, că, la tine scăpând, acum îmi tind și sufletul și gândul meu.
Și acum...
Fiind bolnav cu trupul și cu sufletul, cercetării celei dumnezeiești și purtării tale de grijă învrednicește-mă tu, Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce ești bună și Născătoarea Celui bun.
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.
Folositoare și acoperământ vieții mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce ești pricina bunătăților și credincioșilor întărire, una întru tot lăudată.
Te rog, Fecioară, risipește-mi tulburarea sufletului și viforul scârbelor mele, că tu, mireasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniștii ai născut, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.
Slavă...,
Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este pricina bunătăților, bogăția facerii de bine izvorăște-o tuturor, că toate le poți ca una care ai născut pe Hristos Cel puternic întru tărie, una preacurată.
Și acum...
Fiind cuprins de neputințe cumplite și de chinurile bolilor, tu, Fecioară, ajută-mi; cer ajutorul tău, Fecioară, că pe tine te știu comoară de tămăduiri neîmpuținată și necheltuită, ceea ce ești cu totul fără de prihană.
Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a și a 6-a:
Izbăvește de nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toți, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca și către un zid nestricat și folositor.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.
Preotul zice ectenia:Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule..., la care pomenește pe cei pentru care se face paraclisul.Cântărețul:Doamne miluiește (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni...Și îndată sedealna, glasul al 2-lea: Podobie: Cele de sus căutând...
Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebiruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu, stăpână: Vino degrab și ne izbăvește pe noi din nevoi, ceea ce ești singura grabnic folositoare.
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Tulburarea patimilor mele și viforul greșelilor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul-Îndreptătorul, dumnezeiască mireasă.
Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l mie, ceea ce ai născut pe Cel milostiv și pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.
Slavă...
Îndulcindu-ne, preacurată, cu harurile tale, ție cântare de mulțumire cântăm, știindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.
Și acum...
Nădejde și întărire și zid de scăpare nemișcat câștigându-te pe tine, ceea ce ești întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
Umple, Preacurată, de veselie viața mea, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricată, ceea ce ai născut pricina veseliei.
Izbăvește-ne pe noi din nevoi, Născătoare de Dumnezeu, curată, ceea ce ai născut Izbăvirea cea veșnică și Pacea care covârșește toată mintea.
Slavă...,
Risipește negura greșelilor mele, dumnezeiască mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască și veșnică.
Și acum...
Tămăduiește, curată, neputința sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale, și sănătate, cu rugăciunile tale, dăruiește-mi.
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Cum a mântuit de moarte și de putrejune firea mea care era ținută de moarte și de putrejune, pe Sine Însuși dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului și Dumnezeului tău, să mă izbăvească și de răutățile vrăjmașului.
Pe tine te știu folositoare și păzitoare prea tare vieții mele, Fecioară, care risipești tulburarea năpastelor și izgonești asupririle diavolilor; de aceea mă rog totdeauna: Izbăvește-mă de stricăciunea chinurilor mele.
Slavă...,
Pe tine, Fecioară, te-am dobândit ca un zid de scăpare și sufletelor mântuire desăvârșită și desfătare întru necazuri; de lumina ta pururea ne bucurăm, o, stăpână; și acum ne izbăvește din nevoi și din chinuri.
Și acum...
Acum zac în patul durerilor și nu este tămăduire trupului meu; ci mă rog ție, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul lumii și Tămăduitorul bolilor, ridică-mă din stricăciunea durerilor.
Preotul pomenește pe cei pentru care se face paraclisul, așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a. Apoi ecfonisul și condacul, glasul al 6-lea:
Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Prochimen, glasul al 4-lea:
Pomeni-voi numele Tău în tot neamul și neamul.
Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.
Apostolul Paraclisului Maicii Domnului
Evrei (VII,7-17)
Diaconul: Înțelepciune.Preotul: Pace ție. Cântărețul: Și duhului tău. Aliluia..., glasul al 4-lea:
Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.
Stih: Lumină spre descoperirea neamurilor.
Evanghelia de la Paraclisului Maicii Domnului
Luca I, 39-49, 56
Slavă...,glasul al 2-lea:
Părinte, Cuvinte și Duhule, Treime Sfântă, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum...
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre. Și stihirile acestea, glasul al 6-lea: Podobie: Toată nădejdea...
Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că necazurile ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind biruiți; mângâiere nu avem afară de tine, stăpâna lumii. Nădejdea și folositoarea credincioșilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.
Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese rușinat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; ci, cerând dar bun, primește dăruirea către cererea cea de folos.
Prefacerea celor necăjiți, izbăvirea celor neputincioși fiind, izbăvește pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folositoare a credincioșilor.
Preotul zice:
Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări. Înalță fruntea dreptmăritorilor creștini și trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu folosințele cinstitelor puteri cerești celor fără de trup; cu rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan; ale Sfinților măriților și întru tot lăudaților Apostoli; ale celor între Sfinți Părinții noștri, mari dascăli și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur; cu ale Sfinților Atanasie cel Mare, Chiril și Ioan cel Milostiv, patriarhii Alexandriei și ale Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului; cu ale celor între sfinți Părinților noștri: Nicolae al Mirelor Lichiei și Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni, Calinic Cernicanul, Iosif cel Nou, Iorest și Sava, Antim Ivireanul, Iosif Mărturisitorul, Ghelasie, Leontie și Teodosie de la Brazi, și cu ale tuturor sfinților sfințiților ierarhi; cu ale sfinților, măriților și marilor Mucenici: Gheorghe, purtătorul de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat și Ioan cel Nou; cu ale Sfântului Sfințitului Mucenic Haralambie; cu ale Sfântului Marelui Mucenic Nichita Romanul; cu ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah, Ioan Valahul și Oprea; cu ale Sfinților Mărturisitori Ioan și Moise, Constantin Voievod și fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, Ianache sfetnicul; cu ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și cu ale tuturor bunilor biruitori mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinților noștri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfințit, Dimitrie cel Nou, Visarion și Sofronie, Ioan, Antonie, Daniil, Gherman, Ioan Hozevitul, Vasile de la Poiana Mărului, Teodora, și cu ale Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva; cu ale Sfântului (N) a cărui pomenire o săvârșim astăzi; cu ale Sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana și cu ale tuturor sfinților, rugămu-ne, Mult-milostive, Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoșii, care ne rugăm Ție, și ne miluiește pe noi. Doamne miluiește (de 12 ori), apoi preotul zice ecfonisul: Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni...
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.
Când ai vrut să tocmești mântuirea noastră, Mântuitorule, Te-ai sălășluit în pântecele Fecioarei, pe care ai arătat-o folositoare lumii. Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Maică preacurată, roagă pe Domnul milei, pe Care L-ai născut, să izbăvească de păcate și de întinăciune sufletească pe cei ce strigă cu credință: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Slavă...,
Comoară de mântuire și izvor de curăție, turn de tărie și ușă de pocăință, pe ceea ce Te-a născut pe Tine ai arătat-o celor ce strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Și acum...
De neputințele trupești și de păcatele sufletești, pe cei ce vin cu dragoste către acoperământul tău cel dumnezeiesc, învrednicește-i să fie tămăduiți, Născătoare de Dumnezeu, care ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.
Cântarea a 8-a:
Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.
Nu trece cu vederea pe cei ce au trebuință de ajutor de la tine, Fecioară, pe cei care cântă și te preaînalță întru toți vecii.
Tămăduiește neputința sufletului meu și durerile chinurilor mele, Fecioară, ca să te slăvesc, curată, în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Bogăție de tămăduiri verși, Fecioară, celor ce te laudă cu credință și preaînalță nașterea ta cea de negrăit.
Și acum…
Tu izgonești asuprirea și năvălirea patimilor, Fecioară; pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.
Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.
Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.
Să nu întorci fața ta de la izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a șters toată lacrima de pe fața tuturor.
Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei și ai pierdut grija păcatului.
Slavă...,
Cu strălucirea luminii tale luminează, Fecioară, negura neștiinței și o izgonește de la cei ce cu credință te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.
Și acum...
Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduiește-mă, Fecioară, și mă întoarce din boală în sănătate.
Catavasia:
O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare și atotputernică, și celor ce sunt în necazuri le ajută, pe cei asupriți îi mântuiește și dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ție, că toate le poți câte le voiești.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Apoi stihirile acestea, glasul al 2-lea:
Podobie: Când de pe lemn...
Pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce ești bună; că noi, păcătoșii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu în nevoi și în necazuri, pururea fiind încărcați cu multe păcate, Maica Dumnezeului Celui de sus. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăvești pe noi, robii tăi, din toate nevoile.
Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul și neamul...
Tuturor necăjiților bucurie și asupriților folositoare și flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiți adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioși acoperământ și sprijinire, toiag bătrâneților tu ești Preacurată, Maica Dumnezeului Celui de sus; pentru aceea, ție ne rugăm: Grăbește și miluiește pe robii tăi.
Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.
Bucură-te, Fecioară preacurată; bucură-te cinstitul sceptru al Împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut Strugurele cel de taină; bucură-te, ușa cerului și rugul cel nears; bucură-te, lumină a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor; bucură-te, mântuirea credincioșilor; bucură-te, apărătoarea și scăparea tuturor creștinilor, stăpână.
Slavă..., Și acum..., glasul al 8-lea:
Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare; bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur; bucură-te, Preacurată, care ești slava creștinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.
În timp ce preotul cădește altarul și poporul, se cântă aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul al 8-lea:
Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a izbăvit pe noi din blestem, pe stăpâna lumii, cu cântări să o cinstim.
Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul meu; la tine scap, ceea ce ești plină de daruri; nădejdea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută.
Stăpâna și Maica Izbăvitorului, primește rugăciunea nevrednicilor robilor tăi, ca să fii folositoare, către Cel ce S-a născut din tine, o, stăpâna lumii, fii mijlocitoare.
Cântăm cu osârdie acum cântare de bucurie ție, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu. Cu Înaintemergătorul și cu toți sfinții, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe noi.
Toate oștile îngerești, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli și toți sfinții, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.
Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă scăpare nu știu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluiește-mă, nădejdea creștinilor.
Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru...
Preotul: Că a Ta este împărăția... Și troparele, glasul al 6-lea:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pre noi.
Slavă...,
Doamne, miluiește-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomenii fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Preotul zice ectenia:
Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește. Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, buna-sporire și chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) și pentru ca să li se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm ca să fie păzit sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru și să-Și întoarcă toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de îngrozirea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi. Cântărețul: Doamne miluiește (de 40 ori).
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi. Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori). Preotul zice ecfonisul:
Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul face otpustul cel mic.
Profeţia Sfântului Nil Athonitul despre sfârşitul lumii
Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte.
Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.
Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor , caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: "Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup" (Facerea 6,3).
Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: "Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila". Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: "Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca ?". Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.
Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.
Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor ?
Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa-i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca ? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselacuinea lui, zicandu-i: "O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam ? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii ..." Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia ... Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri.
Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.
Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau si dorind sa cea fara de lege, si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sfarama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui.
Profetii ale Sfintilor Parinti despre venirea lui Antihrist
Cand diavolul tine pe cineva in robia pacatului, el este mai zelos decat la orice a-l orbi si a-l scoate din orice gand bun care l-ar face sa-si cunoasca viata lui cea nenorocita.
Nu numai ca il scoate din orice gand ce l-ar duce la convertire si la pocainta punandu-i in mintea lui alte ganduri rele si potrivnice, ci si cu uneltiri gata si cu prilejuri imediate, il face sa cada adesea in acelasi pacat ori in altele mai mari.
Din acestea mizerabilul pacatos iese mai intunecat si mai orbit, incat aceasta orbire il arunca in prapastia pacatului si de la starea de compatimire, de la orbire trece la un pacat mai mare, incat mai toata viata lui ticaloasa se misca intr-un cerc vicios pana la moarte, daca Dumnezeu nu se va ingriji sa-l mantuiasca prin harul Sau.
Deci cel ce se afla in aceasta stare nenorocita, daca voieste a se insanatosi trebuie sa primeasca cat mai repede posibil acel gand si acea inspiratie care-l cheama de la intuneric la lumina, de la pacat la pocainta si trebuie sa strige din toata inima catre Facatorul sau: "Domnul meu, ajuta-mi, ajuta-mi degrab si nu ma mai lasa in acest intuneric al pacatului".
Dar sa nu inceteze a repeta aceasta strigare si indata, de-i posibil sa ceara ajutor si sfat ca sa se poata elibera de vrajmasi; iar de nu se poate ridica repede, sa alerge cu toata barbatia la Iisus cel rastignit, sa cada la sfintele Lui picioare cu fata la pamant si la Nascatoarea de Dumnezeu Maria, cerand indurare si ajutor.
De ce hotararile noastre adesea n-ajung la realizari ? Cei ce-si dau seama de viata ticaloasa ce o duc, si voiesc s-o schimbe deseori sunt biruiti si amagiti de vrajmasi cu aceasta arma: "dupa aceasta, dupa aceasta", "maine, maine", "intai sa fac aceasta si apoi ma voi apleca cu mai multa sarguinta la darul lui Dumnezeu si la viata spirituala; sa fac azi aceasta si maine ma voi indrepta".
Cauza ei este lenevirea si ignoranta noastra, pentru ca fata de o astfel de cauza, de care depinde toata mantuirea sufletului nostru si toata cinstirea lui Dumnezeu, nu luam toata energia si taria noastra sa zicem: "Acum, acum sa duc viata duhovniceasca, sa ma pocaiesc, iar nu maine",
"Acum" si "Azi" sunt in mana mea iar "dupa aceasta" si "maine" .
Voiesti a sti, o omule, cand sunt tari si nezdruncinate hotararile tale ? Cand n-au vreo incredere in tine si cand sunt intemeiate pe speranta si increderea in Dumnezeu.
De aceea obisnuieste-te a iubi mai mult greutatile, ce duc la dobandirea virtutii decat virtutile insasi. Vointa ta sa fie hranita totdeauna de aceste dificultati, uneori cu putin, alteori cu mult, daca vrei sa castigi faptele bune. Fii incredintat ca te vei birui si pe tine si pe vrajmasi cu atat mai eroic cu cat vei imbratisa si vei iubi mai mult greutatile.
Deoarece hotararile noastre adesea nu au in vedere virtutile si vointa lui Dumnezeu, ci propriul lor folos, chiar daca la inceput am luat hotarari numai in vederea desfatarilor duhovnicesti si dobandirea darurilor dumnezeesti.
De aceea in necazurile ce ne stramtoreaza nu gasim alt ajutor decat sa ne propunem acest scop si sa ne decidem a dori sa ne dam cu totii lui Dumnezeu si savarsirii faptelor bune. Daca tu, iubite frate, voiesti sa te dai la aceasta practica sfanta, ia seama cu toata atentia cand te afli in desfatari duhovnicesti si fii smerit in hotararile tale. Mai ales, ia seama sa nu-ti pui porunci si reguli ca sa nu le caici si sa nu cazi in pacat.
Dar cererea si dorinta sa fie una si aceeasi: a fi ajutat de Dumnezeu ca sa poti suferi toate impotrivirile fara a-ti scadea virtutea rabdarii si fara a face neplaceri Dumnezeului tau.
Cand vrajmasul nu poate birui nici pe cei ce au fost robiti de pacat, nici pe cei ce lupta a se elibera de el, cum am spus, mai sus, alearga la cei imbunatatiti duhovniceste, lupta impotriva lor cu mult mestesug, facandu-i a uita de inamicul lor care-i langa dansii, ii ataca cu mare violenta si ii hraneste. Ei isi inchipuie lucruri peste puterea lor mai inainte de a ajunge la desavarsire.
Din aceasta ia nastere neglijenta de ranile primite. Socotind aceste pofte si hotarari ale savarsirii ceva deja realizat se mandresc in diferite chipuri. De aceea nu voiesc a suferi nici cel mai mic obstacol ori cuvant, ci isi petrec timpul cu multe si lungi reflexiuni crezand ca gandirea lor e sigura.
Si atunci sufera mari tulburari pentru iubirea lui Dumnezeu. Si fiindca atunci cand isi fac aceste inchipuiri nu simt nici o suparare si impotrivire in trupul lor se socotesc a fi pe treapta celor desavarsiti, care sufera mari amaraciuni.
Nu-si dau seama ca una sunt cuvintele si hotararile, alta lucrurile si faptele.
Deci, frate, de voiesti sa scapi de aceasta cursa hotaraste-te a lupta cu vrajmasii diavoli care te ataca in fapt concret si vadit.
Atunci vei vedea lamurit daca hotararile tale luate sunt adevarate ori false, puternice ori slabe, incat vei putea merge spre virtute si desavarsire, pe o cale batuta, sanatoasa si imparateasca. Iar contra vrajmasilor ce nu te supara acum, te sfatuiesc sa nu te ridici cu razboi decat dupa ce in prealabil vei cunoaste ca cu vremea te vor ataca. Cu aceasta cunoastere de mai inainte te poti pune in paza, poti lua hotarari ca sa li te impotrivesti ca atunci cand vor veni sa nu-ti poata face nimic, gasindu-te pregatit.
De aceea nu lua vreodata hotararile tale drept fapte si realizari, chiar de ai fi deprins in virtuti de catva timp cu metode foarte potrivite.
Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta.
Nadajduieste numai in Dumnezeu, alearga la El cu dese rugaciuni sa te intareasca si sa te apere de primejdii, dar mai ales de orice prezumtie si nadejde in tine. Astfel, de vei fi smerit, chiar de nu vei fi scutit de unele mici neajunsuri (in care uneori te lasa Dumnezeu ca sa-ti vezi neputinta si de sunt in tine sa pazeasca unele lucruri bune), totusi ti-e permis sa doresti si sa-ti propui scopuri decisive a te sui la o treapta mai inalta de desavarsire. Amagirea folosita de diavol a ne scoate din calea virtutii
Diavolul mai are o amagire contra noastra cand vede ca mergem spre virtute. El ridica asupra-ne diferite pofte ca sa ne faca a cadea din calea virtutii. Sa ne arunce in vicii.
Dupa ce nasc intr-insul aceste pofte, le alimenteaza cu aceleasi simtiri si incet-incet le intareste astfel incet incep a-l intrista si a se mahni ca nu le poate indeplini dupa voia lui. Cu cat aceste pofte si dorinti dintr-insul devin mai mari cu atat creste supararea si tulburarea inimii lui. Apoi cu indemanare vrajmasul il face a nu-si mai suporta boala ca pe o boala, ci ca un obstacol in calea virtutilor.
Adus de vrajmas aici cu mare dibacie ii rapeste din minte scopul si tinta ce a avut a-i servi lui Dumnezeu mai bine si a dobandi mai multe virtuti. Si astfel nu-i lasa nimic altceva decat dorinta de a scapa de boala, lucru ce nu merge dupa vointa lui. Atunci se supara si se tulbura incat isi pierde toata rabdarea.
Astfel ajunge ticalosul a cadea in rautatea nerabdarii, din virtutea rabdarii cu care mai inainte era impodobit, fara a se simti ca merge spre desavarsire
Tot astfel, chiar cand esti pus sub canon de parintele tau duhovnicesc pentru vreun pacat si de aceea nu poti dupa pofta ta a urma toate cucerniciile tale, mai ales a te apropia de Sf. Impartasanie, nu te tulbura si nu te supramahni, ci lepadand toata vointa ta, imbraca-te cu ceea ce ii place lui Dumnezeu, zicand cu durere in inima ta: "Ah, daca ochiul dumnezeestii Providente n-ar fi vazut in mine ingratitudini si neajunsuri, desigur n-as fi ajuns intr-atata ticalosie, ca sa fiu lipsit de harul prea Sfintelor Lui Taine: de aceea vazand ca Domnul meu prin aceasta imi arata nevrednicia mea, laud si preamaresc in veci Numele Lui, zicand catre Dansul: "Stapane iubitorule de oameni; nadajduind in bunatatea Ta desi sunt nevrednic a Te primi in sufletul meu prin dumnezeestile Taine, nu incetez in altfel a-Ti deschide inima mea, ca sa intri duhovniceste intr-insa, s-o intaresti contra inamicilor ce cauta s-o desparta de Tine.
De vei pazi aceste sfaturi fii sigur ca la orice pofta de bine ce nu poti savarsi, venita din fire ori de la cel rau care totdeauna doreste a te scoate din calea virtutii, ori alteori chiar de la Dumnezeu, ca sa dovedesti supunerea ta fata de vointa lui; in orice dorinta a ta neimplinita, zic, vei avea ocazia sa multumesti lui Dumnezeu si sa-I placi. Pentru ca in aceasta consta adevarata cucernicie si slujirea ce o cere Dumnezeu de la noi.
Si sa mai stii ca nu trebuie sa te superi si sa pierzi rabdarea in necazurile si ispitele ce vin, ori din ce parte ar veni, ci se cuvine a utiliza mijloace legale si rationale care de obicei sunt folosite de robii lui Dumnezeu; adica: sa nu te dai pricina lor si sa rogi pe Dumnezeu a te izbavi de ele si altele asemenea lor, dar nu cu atat de mare dorinta si atasament ca sa te eliberezi de aceste necazuri, ci fiindca Dumnezeu voieste a folosi astfel de mijloace si unelte.
