Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 8 octombrie 2016

SFATURI DE LA PARINTELE PAISIE AGHIORITUL





Pacatul aduce nenorociri


– Ai stropit (zarzavaturile) pentru omizi?

– Am stropit, Parinte.

– Atatea calugarite si nici o omida nu puteti omora! In timpul ocupatiei (germane), cand au invadat multe lacuste, aici, in Halchidichi, au scos Braul Macii Domnului de la Manastirea Vatopedu si lacustele cadeau ca norii in mare. In Epir, imi aduc aminte, erau ca zapada. Am facut cu totii ce am putut fiecare; le adunam cu cearceafurile si apoi le arucam. Era si foamete… nu ma intreba! Graul a legat din nou, dar s-a uscat.

Lacustele, razboaiele, seceta, bolile erau ca un bici. Nu ca Dumnezeu vrea sa educe numai in felul acesta pe om, dar acestea sunt consecintele indepartarii omului de Dumnezeu. Toate acestea se intampla pentru ca se departeaza omul de la Dumnezeu. Vine urgia lui Dumnezeu, ca omul sa-si aduca aminte de Dumnezeu si sa ceara ajutor. Nu Dumnezeu randuieste astfel si da porunca sa vina o oarecare nenorocire peste om, ci Dumnezeu vede pana unde va ajunge rautatea oamenilor si ca nu se vor schimba si pentru asta, ingaduie sa ni se intample o nenorocire ca ei sa se cuminteasca. Nu pentru ca asa a voit Dumnezeu sa le oranduiasca.

Dumnezeu i-a spus lui Isus al lui Navi (Is. Navi 13, 1-4) sa nu distruga un neam, pe filisteni, pentru ca el va fi bici pentru evrei cand acestia ar fi uitat pe Dumnezeu. Asadar atunci cand evreii se indepartau de Dumnezeu, diavolul castiga drept asupra lor si ii punea pe “verii lor”, pe filisteni, sa se napusteasca asupra lor. Luau copiii evreilor si ii loveau de piatra ca sa-i omoare. Odata, cand vrajmasii au venit fara sa fie vinovati israelitii, Dumnezeu a luptat pentru ei. A plouat grindina ca pietrele (Is. Navi 10, 11) si i-a nimicit, pentru ca atunci israelitii erau vrednici de ajutorul dumnezeiesc!

Cate fagaduinte n-a facut Dumnezeu pentru Templul lui Solomon, si, cu toate acestea, de cate ori n-a ars si nu s-a daramat? Cand poporul lui Israil s-a departat de Dumnezeu, proorocii au strigat, dar israelitii, nimic. Isi odihneau gandul lor spunand: “Fiindca atunci cand Solomon a zidit templul, Dumnezeu a dat atatea binecuvantari si a spus ca de aici se vor binecuvanta si se vor sfinti toti oamenii (3 Imp. 9, 1-9), asadar vor ramane toate acestea, si zidurile si Templul nostru. Doar Dumnezeu a dat aceasta fagaduinta!”. Da, Dumnezeu a dat o astfel de fagaduinta, dar numai daca israelitii ar fi trait cum trebuie. A dat har Templului lui Solomon, dar atunci cand israelitii nu respectau poruncile, ingaduia si arderea sau se distrugea Templul, iar cand se pocaiau, il zidea din nou. Cand, de pilda, evreii s-au departat de Dumnezeu, in timpul regelui Sedechia, vine Nabucodonosor, pune foc Templului lui Solomon, darama zidurile, ii leaga si ii duce robi in Babilon (4 Imp. 24 s.u.). Fireste, au mers si aceia care nu erau vinovati, dar acestia au avut mare plata. Ceilalti care erau mult vinovati, si-au platit pacatele. Cei ce erau vinovati mai putin si s-au chinuit, au avut si ei putina plata. Cand cineva se face pricina sa vina urgia lui Dumnezeu si sa se chinuiasca si ceilalti care nu au fost vinovati, desi ar parea vrednici de rasplata unii ca acestia, totusi acesta este un lucru criminal din partea lui, pentru ca aceia ar fi mostenit Imparatia cereasca si fara sa fie chinuiti iar acum se chinuiesc.

Trebuie sa stim ca acei credinciosi care respecta poruncile lui Dumnezeu, primesc harul Lui si Dumnezeu – cum sa spun? – este obligat sa-i ajute in acesti ani grei. In America am auzit ca a aparut o boala [batranul se referea la SIDA. Aceaste convorbire este din noiembrie 1984]. Multi din cei ce traiesc o viata nefireasca, pacatoasa, se molipsesc de ea si mor. Acum am aflat ca a aparut si aici aceasta boala. Vedeti, nu distruge Dumnezeu pe oameni, ci ei insusi isi distrug neamul si se distrug pe sinesi. Adica nu ii pedepseste Dumnezeu, ci pedeapsa si-o creaza ei insisi prin viata lor pacatoasa. Si vedem ca dispar acei oameni a caror viata nu are sens.

– Parinte, de ce nu se afla medicamentul impotriva cancerului? Nu ingaduie Dumnezeu sau oamenii nu cer indeajuns ajutorul dumnezeiesc?

– Raul este ca, desi s-ar afla medicamentul pentru cancer, va iesi alta boala. Era tuberculoza. Am aflat medicamentul pentru tuberculoza, a aparut asta acum. Daca vor afla pentru asta, va aparea alta boala. Oamenii insisi se vor face pricina sa apara o alta boala dupa aceasta, si tot asa nu se va sfarsi.
Tot ceea ce ingaduie Dumnezeu este din iubire de oameni

– Parinte, de ce ingaduie Dumnezeu sa se intample nenorociri?

– Exista multe cazuri. Uneori Dumnezeu ingaduie ceva, ca sa iasa ceva mai bun, iar alteori ingaduie ca pedagogie. Unii sunt rasplatiti, altii platesc. Nimic nu este fara rost. Sa stiti ca ceea ce ingaduie Dumnezeu, chiar sa dispara si oamenii de pilda, este din iubire de oameni, pentru ca Dumnezeu este milostiv. Proorocul Ilie (3 Imp. 18, 17-40) cati a junghiat? 300 de popi ai lui Baal. Cand le-a spus: “rugati-va si ma voi ruga si eu si al carui foc se va aprinde singur, Dumnezeul aceluia este adevarat“, au inceput popii lui Baal sa strige: “Auzi-ne dumnezeul nostru, Baal, auzi-ne!” dar nici folos, nici auzire. Si proorocul Ilie le spune: “Dumnezeul vostru are vreo indeletnicire si nu va aude. Strigati mai tare!”. Aceia continuau sa strige si sa-si taie, cum obisnuiau trupurile lor cu cutitele, ca sa-i doara si sa strige mai tare, ca sa-i auda Baal. Dupa ce in cele din urma nu au izbutit nimic, proorocul Ilie a spus: “Udati lemnele mele. Faceti-o de trei ori“, le-a spus. Au aruncat apa o data, de doua ori, de trei ori. Din multa apa lemnele s-au udat bine si apa curgea imprejur. Atunci rugandu-se proorocul Ilie indata a cazut foc din cer si a ars tot ceea ce era pus pe jertfelnic spre jertfa, inca si jertfelnicul impreuna cu acela. Dupa aceea a spus: “Prindeti pe slujitorii lui Baal, pentru ca atrag poporul la idolatrie“, si i-a injunghiat pe toti.

Multi spun: “Bine, dar cum a junghiat proroocul Ilie atatia?” Dumnezeu nu este barbar, si nici proorocul Ilie nu a fost barbar. Popii idolilor au inselat atata lume incat a ajuns proorocul Ilie sa spuna: “am ramas singur!” Pana acolo a ajuns. Si proorocul Ilie a pus capat martirului lor, pentru ca popii au suferit mai mult din pricina propriilor lor junghieri, decat de cutitul proorocului. Durerea pricinuita de taierile lor era mau mai mare. Si asta pentru ca tot ceea ce ingaduie Dumnezeu este din iubire de oameni.

– De ce Parinte, in Vechiul Testament pedeapsa lui Dumnezeu era atat de imediata?

– In Vechiul Testament numai aceea limba si acea lege o intelegeau oamenii. Acelasi Dumnezeu era si atunci, dar legea aceea era pentru oamenii aceia care nu intelegeau altfel.Sa nu vi se para legea aceea aspra si Evanghelia diferita. Era legea care a folosit acelei epoci. Legea aceea nu era barbara, ci neamul acela era barbar. Oamenii contemporani se poate sa faca mai mari barbarii, dar cel putin pot intelege. Acum se misca o candela si cat de multi oameni sunt miscati. Dar atunci, vezi cate a facut Dumnezeu! A dat zece biciuiri lui Faraon, ca sa scoata pe israeliti din Egipt. Face uscat Marea Rosie, ca sa treaca. Le da lor nor ziua ca sa nu-i arda soarele, stalp luminos noaptea, ca sa-i conduca. Si dupa atatea fapte au ajuns pana acolo incat sa ceara un vitel de aur (Ies. 32, 1-6). Astazi oamenii n-ar fi spus niciodata ca un vitel i-ar aduce in Pamantul Fagaduintei.
Astazi Il marginalizeaza pe Dumnezeu

Bunul Dumnezeu ne da binecuvantarile Sale cele bogate. Sa nu fim nemultumitori si sa-L suparam, pentru ca “vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii” (Efes. 5, 6) – sa nu fie.In epoca noastra oamenii nu stiu nici de razboi, nici de foame si mai spun ca nu au nevoie de Dumnezeu. Le au pe toate si de aceea nu pretuiesc nimic. Dar daca va veni o vreme grea, foamete, etc., si nu vor avea ce manca, atunci vor pretui si painea si marmelada si pe toate cele de care vor duce lipsa. Daca nu slavim pe Dumnezeu, Dumnezeu ingaduie sa vina o incercare, ca sa pretuim lucrurile. Iar daca le pretuim, atunci Dumnezeu nu ingaduie sa se intample vreun rau.

Mai demult, cand nu existau aceste mari inlesniri si stiinta nu progresase atat de mult, oamenii erau nevoiti ca in toate greutatile sa scape la Dumnezeu si Dumnezeu ajuta. Acum, fiindca stiinta a progresat, pe Dumnezeu Il dau la margine. Astazi merg fara Dumnezeu spunand: “vom face asta, vom face aceea“. Se gandesc la stingerea incendiilor, la ploi artificiale… Dar fara Dumnezeu ce sa faca oamenii? Vor atrage urgia lui Dumnezeu. Vezi cand nu ploua, nu spun: “Vom face rugaciune“, ci “vom face ploaie artificiala“. Si raul este ca prin aceste mijloace ce exista, incet-incet nu numai necredinciosii gandesc asa, dar chiar si credinciosii incep sa uite puterea lui Dumnzeu. Binele e ca ne rabda Dumnezeu. Dar Purtarea de grija a lui Dumnezeu oamenii nici macar n-o pricep.

Un grup zicea: “Nu avem nevoie de Dumnezeu; avem tehnologie“. Acum insa trebuie sa rugam mai mult pe Dumnezeu ca sa faca o indoita minune, pentru ca oamenii au schimbat firea prin ceea ce fac. Observam norii; mergeau inainte si inapoi. Se adunau dintr-o parte mergeau in alta parte; in sus, in jos. Sufla vantul si-i imprastie si oamenii in loc sa spuna: “Acum Dumnezeu trebuie sa faca o minune indoita, ca sa tina norii“, spun: “nu avem nevoie de Dumnezeu“. Din fericire Dumnezeu nu ia in seama ceea ce spunem, altfel ne-ar fi facut…

Sapa in adancime 100-150 m si nu afla apa. In Nauplio au sapat pana la 180m si au scos apa de mare. Altii au spus ca sa duca raul Eleno in Atena. Zece ani le trebuie sa-l duca in Atena si cu ce cheltueli. Si tot se va termina apa. Oamenii nu spun: “am gresit”. Intr-un catun acum [acestea s-au spus in 1990], cu seceta, a mers un politician si le-a spus ca printr-un anumit sistem vor curata apa din haznale, ca sa aiba apa de baut. Si au considerat-o o idee deosebita! Dar lucrul acesta nici ca gand nu sta in picioare. Vedeti unde au ajuns. Sa-si bea oamenii – ma iertati- urina lor. Sa faca lucrul acesta intr-un oras unde oamenii au luat-o razna, se justifica oarecum, pentru ca au fost atrasi de duhul lumesc. Dar intr-un catun, unul sa le gaseasca drept solutie curatirea urinei lor si sa o bea, si s-o considere o idee importanta si sa nu-si intoarca putin privirea spre Dumnezeu ca sa spuna un “am gresit”, ca Dumnezeu sa dea ploaie, lucrul acesta este infricosator!

Si in Sfantul Munte au mers de la manastire sa planteze pini, ca sa-i exploateze si dupa aceea sa faca hartie. S-au uscat toti. A venit pedeapsa lui Dumnezeu. Bine, mai baiete, Sfantul Munte va produce servetele si hartie igienica? Ati inteles? S-au ostenit sa planteze si cati au plantat – urgia lui Dumnezeu! – toti s-au uscat.

– Parinte, au inteles ca nu a fost bine?

– Ah, cum sa inteleaga? Dupa aceea masini din Germania sa faca forari adanci, ca sa scoata apa. S-a pierdut si apa ce exista. Vezi, daca dispare sensibilitatea duhovniceasca, unde duce procedeul comercial? De aceea incet-incet se pierde din monahism aceasta evlavie. Nu inteleg ca daca nu ploua, vor dispare si apele ce exista. Folosesc numai logica, iar pe Dumnezeu Il dau la margine.

In Vechiul Testament se spune (IV Imp. 7) ca la un asediu al Samariei de catre sirieni li s-a terminat evreilor si apa. Mureau animalele si mamele au ajuns sa-si manance copiii lor. Proorocul Elisei merge la economul imparatului Ioram si ii spune: “Animalele au pierit, oamenii mor de foame, dar Dumnezeu va ajuta“. Economul, care pe toate le aranja cu logica, ii spune: “Cum va ajuta? Din cer va trimite Dumnezeu?” Atunci Proroocul a spus: “Maine Dumnezeu va trimite ajutor, dar tu nu te vei bucura de el“. Si, intr-adevar, in ziua urmatoare Dumnezeu a adus o astfel de panica in tabara vrajmasa – auzeau vrajmasii tropote de cai, zgomot de ostasi; le sunau urechile si credeau ca au venit egiptenii sa-i ajute (pe evrei n.t.) – incat au luat-o la fuga, lasand corturile, alimentele, armele si orice aveau. Si cand au ajuns in tara lor, li s-a starnit atata zapaceala, incat s-au omorat intre ei 180.000 de oameni. Intre timp patru israeliti leprosi, ce erau afara de cetate, au spus: “Sa mergem in tabara vrajmasa, poate gasim ceva de mancare. Si asa vom muri de foame“. S-au apropiat de un cort, era gol. S-au apropiat de altul, la fel. Vrajmasii nicaieri. Au furat alimente si lucruri in traistele lor. Au instiintat de retragerea vrajmasilor, dar israelitii credeau ca e un plan de-al lor. “Vrajmasii s-au ascuns – spuneau – ca sa deschidem portile si sa intre inauntru“. Atunci un ofiter a spus: “Ne-au ramas 5 animale. Nu trimitem ostasi sa vedem ce se intampla?” Fiecare ostas a mers intr-o directie diferita si cand s-au intors, au spus: “Vrajmasii au plecat infricosati, lasand tot ce aveau“. Atunci toti israelitii au alergat, iesind din cetate, ca sa ia alimente. Si cum ieseau au calcat in picioare pe econom, care incerca sa faca randuiala. Astfel, asa cum a spus proorocul Elisei, economul a vazut ajutorul lui Dumnezeu dar nu s-a bucurat de el. Vedeti cum Dumnezeu le randuieste pe toate?
Sa I se faca mila lui Dumnezeu de lume si sa slobozeasca ploaie

Cum le-a randuit Dumnezeu pe toate! Se topesc zapezile si se umplu izvoarele. Acum [aceasta s-a spus in noiembrie 1990, cand a fost seceta mare] nici zapada, nici ploi. Ce se va intampla? Ce va bea lumea? Sa i se faca mila lui Dumnezeu de lume, si sa slobozeasca ploaie, pentru ca de va continua secta, incet-incet se vor usca si frunzele copacilor si nu vom vedea nu numai maslina verde, dar nici macar frunza verde. Orice ar semana omul, daca Dumnezeu nu arunca de sus aghiazma, adica ploaie, nimic nu se face. Ploaia este aghiazma.

Saraca lume, asa cum s-a invatat, sa foloseasca multa apa, ce va face de va lipsi ea? Pe langa faptul ca Dumnezeu nu da ploaie din pricina pacatului, dar cum va ajunge apa asa cum o folosesc oamenii? Ma gandesc ce se va intampla in orase! Numai pentru cazanelul (de la toaleta) trebuie o tinichea (cam 10 litri) de apa. Se vor umple toate de microbi, apoi holera. Vor muri si ii vor lasa neingropati pe morti, aruncand peste ei praf pentru dezinfectare. Din fericire Bunul Dumnezeu inca mai iconomiseste putin lumea.

Traim in anii Apocalipsei. Seceta de atatia ani, ce este? S-a mai aratat vreodata o astfel de seceta? Iata si aici in Halkidiki a secat un rau, au murit pestii, s-a umplut locul de miros greu. In Tesalonic au probleme. Apa lacului Maraton a scazut mult si se vad insulite. Nivelul raului Pinios a scazut. Raul Evros a avut putina apa, iar bulgarii l-au barat si acum s-a uscat. Daca se intampla ceva, tancurile trec. Si in Cipru daca nu va ploua anul acesta vor avea mare problema cu apa. Si numai acestea? Atatea altele!… Copacii, unii ard, altii se usuca. Oamenii se imbolnavesc si mor. Cand lumea nu se pocaieste, ce ploaie sa dea Dumnezeu? Daca cineva are incredere in Dumnezeu, stiti ce se poate face? Lucru mic este sa aiba cineva impreuna luptator pe Dumnezeu? Pentru Dumnezeu nu exista nici problema grea, nici rezolvare grea. Pentru Dumnezeu toate sunt simple. Nu foloseste putere mai mare pentru cele mai presus de fire si mai mica pentru cele firesti, ci aceeasi putere pentru toate. Lucrul cel mai important este ca omul sa se uneasca cu Dumnezeu.

Voi ati facut rugaciune ca sa ploua, sau nu va preocupa subiectul? Acum seceta e o incercare de la Dumnezeu. Lucrarea monahului aceasta este: sa faca rugaciune in astfel de cazuri. Dar fata de voi am o nemultumire. Cealalta data in timp ce lumea secera graul si il facea furaje, deoarece nu plouase, voi n-ati facut din asta un subiect de rugaciune. De ce? Pentru ca voi ati udat cu furtunul? Asta va trebui sa fie ultima data. Alta data va trebui sa va doara pentru lume. Sa invatati sa faceti rugaciune. Sa-mi scrieti si mie. Veti da examene. Daca veti trece, adica daca va ploua, va voi face asociati la rugaciune si orice vom lua de la Pronia dumnezeiasca, vom imparti…

Cand fac rugaciune pentru ploaie si vad chiar si un nor pe cer (desi nu slobozeste ploaie), slavesc pe Dumnezeu ca a aratat macar si un nor si constiinta ma mustra ca inlauntrul meu exista multi nori duhovnicesti care alunga norii lui Dumnezeu. Daca cerem cu smerenie mila lui Dumnezeu, Dumnezeu va ajuta. Rugaciunea smerita aduna nori cand este seceta. Si totdeauna sa ne rugam ca ploaia ce-o va slobozi Dumnezeu sa aiba si putere duhovniceasca, astfel ca sa stinga focul patimilor pe care l-a aprins diavolul cel rau in lume si arde sufletele.

M-am bucurat de unii pe care i-am auzit spunand: “Nu suntem vrednici, dar lui Dumnezeu iarasi i-a fost mila de noi. A dat putina ploaie si putina zapada“. Daca vom avea astfel de ganduri smerite, Dumnezeu va trimite mai mult. Si recunoasterea este pocainta. Bine ca este putin aluat. Sa rugati pe Dumnezeu ca sa stranga putin cu surubelnita mintea oamenilor. Inteleg incotro mergem.
Dumnezeu sa dea pocainta

O, de am intelege indelunga rabdare a lui Dumnezeu! O suta de ani a trebuit pana sa se faca corabia lui Noe (Fac. 5, 32 s.u.). Oare nu putea Dumnezeu sa faca repede o corabie? Insa a lasat pe Noe sa se osteneasca o suta de ani, ca sa inteleaga si ceilalti si sa se pocaiasca. Acela spunea: “Vedeti, ca va fi potop! Pocaiti-va!“. Aceia insa il luau in ras. “Face o clocitoare”, spuneau, si isi cantau melodia lor. Si acum in doua minute Dumnezeu poate misca toata lumea si s-o faca sa se schimbe, sa devina toti credinciosi, supercredinciosi. Cum? Daca ar roti butonul la cutremur incet-incet de la 5 la 6 grade Richter… la 7… La 8 blocurile au incepe sa se miste ca oamenii beti; la 9 ar incepe unul sa se bata cu altul. La 10 toti ar spune: “Am gresit! Te rugam, mantuieste-ne!” Poate ca toti vor spune: “Calugari ne vom face!“. Dar cum se va sfarsi cutremurul, inca miscandu-se putin blocurile, dar necazand, iarasi se vor intoarce la distractii. Pentru ca aceasta intoarcere a lor nu va avea pocainta adevarata, ci doar vor spune asa, ca sa scape de rau.

– Parinte, daca s-ar intampla de pilda, o bataie de la Dumnezeu si s-ar ruga cei drepti, nu ar fi auziti?

– Atunci cand sunt auziti dreptii, nu inseamna ca lumea are pocainta. Altceva este atunci cand Il suparam pe Dumnezeu si recunoastem asta. Atunci I se face mila lui Dumnezeu si ne ajuta. Dar cand cineva nu recunoaste ca supara pe Dumnezeu si isi continua tipicul, atunci cum sa auda Dumnezeu rugaciunea dreptilor? Greseste omul? Trebuie sa inteleaga ca greseste, ca sa-l ierte Dumnezeu. Apoi, vedeti, oamenii duhovnicesti daca fac vreo greseala nu au scuze. “Pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului“, spune o rugaciune [Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur, rugaciunea Proscomidiei]. Pentru sarmana lume greselile sunt “din nestiinta“. De aceea daca se face vreo greseala de oamenii duhovnicesti, e greu. Anul acesta [s-a vorbit in noiembrie 1990] in Postul Sfintei Marii, cand a luat foc in Sfantul Munte a fost ceva infricosator. Au venit toti cei specializati, dar nu au putut face nimic. Toti se uitau la foc. Avioanele parca intareau si usurau intinderea focului. La o manastire au facut centuri de siguranta impotriva focului, ca s-o apere de foc, dar focul a sarit sus in arhondaric, acolo unde nu se asteptau.Cincisprezece zile a ars Sfantul Munte. In a cincisprezecea zi s-a stins singur. Unii spuneau: “De ce Maica Domnului nu il stinge?” Ajungem in punctul sa hulim numele lui Dumnezeu. Dupa sase zile s-a aprins iarasi foc in alt punct, dar a cazut o ploaie si s-a stins indata. Ei nu inteleg, de ce acest foc s-a stins si celalalt nu.

Unii, fara sa cunoasca legile duhovnciesti care functioneaza, se roaga cu durere, dar nu sunt auziti, pentru ca ceeea ce se face e urgia lui Dumnezeu. Altii iarasi nu se roaga, nu fac nici un sir de “Doamne Iisuse…”, pentru ca sunt de acord cu urgia cea dreapta a lui Dumnezeu, care are ca scop sa cuminteasca pe oameni. Dumnezeu sa ne lumineze mai mult pe noi, monahii, pentru ca cei mai multi suntem fecioare nebune si opaitele nostre au apa cu putin untdelemn in fitil.Mirenii asteapta de la noi sa le luminam calea, ca sa nu se poticneasca.

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa dea pocainta lumii, ca sa scapam de urgia cea dreapta a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate infrunta altfel decat numai prin pocainta si prin pazirea poruncilor Lui.”

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan,
Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)